O cale nouă

Am lăsat în spate huzurul corporatist, trufia, mândria și bunăstarea nemeritată și uneori nemuncită. De fapt m-au lăsat ei/ele pe mine după ce le-am arătat de prea multe ori găunoșenia sufletelelor lor și asta pentru că eu n-am putut face pasul nicicând, am fost prea slab. Cardul Amex, pe care puteam a-l folosi pentru tot și toate, fără să fiu întrebat prea multe a rămas la ei, la fel și mașina cu cutie automată cu care plimbările toate erau plătite de ei.

Pornind pe această cale nouă deschisă de Dumnezeu care știa dorința din sufletul meu dar a văzut și neputința cărnii, am deschis un drum al patimilor personal, rugăciunea cu privire la familie fiindu-mi ascultată.

În Decembrie/Ianuarie o tuse seacă m-a apucat și când aproape mi-a dat drumul, un junghi în coaste m-a ținut vreo două săptămâni la pat. Din Ianuarie/Februarie și până acum, piciorul drept are un junghi de care nu mai scap.

Nu am plecat cu mâna goala de la vechiul locul de muncă, bani sunt îndestulători în casă, lipsuri prea puține care să justifice luarea unei căi noi, Dumnezeu e milostiv cu mine, un Nurofen/Ketonal/Ibuprofen si am scăpat 12 ore de durere. Și El aștepta, mă aștepta să mă leapăd de păcate și să vin în Credință.

Ziua întâi a început acum.